Scurte „istorii” din ilegalitate (I)

[1940]
Cum se ‘făceau’ căsătoriile dintre comuniști. Când unul dintre ei era deținut …

Image may contain: 1 person, closeup and indoor
Elisabeta Sencovici (fotografie din Buletinul de populație, 1941)

„Căsătoria noastră […] a fost organizată cu dispensă, deci foarte repede. Pentru ziua fixată am călătorit la Sibiu. De la închisoare l-am luat pe soțul meu și am pornit spre primărie, bineînțeles cu plutonierul major după noi, care avea arma în spate. În drum spre primărie, spre ofițerul stării civile, ni s-a spus că trebuie să avem la căsătorie doi martori, iar noi nu-l aveam decât pe plutonierul Neacșu. Ne-am gândit să luăm pe cineva de pe stradă, pentru că era și foarte greu să găsești martori pentru o căsătorie între comuniști. Ne-am uitat de-a lungul străzii și căutam cu privirea un muncitor, un om care să accepte, deși în primul moment nu știa despre ce și mai ales despre cine e vorba. Am oprit un om mai modest îmbrăcat. Îl chema Constantinescu. I-am spus: „Noi vrem să ne căsătorim și ne trebuie un al doilea martor. Dumneata dorești să fii al doilea martor al nostru?”. El a văzut că este vorba de un arestat, deoarece plutonierul major era cu noi, și cu toate acestea a fost de acord. Ne-am urcat la ofițerul stării civile […] După ce a luat actele și datele noastre personale, ofițerul s-a adresat soțului meu, că nu va oficia căsătoria noastră deoarece eu sunt evreică. La aceasta, Sencovici a răspuns că nu are dreptul să oprească căsătoria noastră întrucât și el face parte din minoritățile naționale, fiind ungur. Într-adevăr, nu a putut face acest lucru și așa că ne-a declarat căsătoriți. După semnarea actului și de către cei doi martori, am plecat. În drum spre închisoare, eu i-am propus plutonierului major să întrăm undeva ca să servim ceva. Plutonierul Neacșu a fost de acord, așa că am intrat într-un local unde am comandat câte o gustare și bere. După ce am servit, am plătit, ne-am luat rămas bun de la martorul nostru necunoscut și apoi ne-am continuat drumul la închisoare”.

Elisabeta Sencovici, Memorii (1917-1968), ANIC, fondul 60, dosar 641, f. 8.

 

Partea a II-a: NUNTA și … ultimul ‘twist’ 😉

Image may contain: 1 person, suit and sunglasses
Alexandru Sencovici

„Ajungând la închisoare, am cerut voie directorului să-mi permită un vorbitor cu toți minerii arestați în procesul soțului meu*. Directorul închisorii, fiind un profesor, care a fost concentrat în acea perioadă, un om corect și binevoitor, a admis cererea mea. Eu am pregătit alimentele pe care mi le-au dat tovarășii de la Cluj. Patroana mea, mi-a dat un conserv mare de șuncă, am mai cumpărat eu ceva băutură, salam și pâine și în camera de vorbitor am dat o mică gustare pentru tovarășii arestați. Aceasta a fost oarecum „nunta” noastră. Tovarășii și noi toți am fost foarte emoționați, de fapt a fost și foarte, foarte trist. Nu peste mult timp a venit directorul și ne-a spus că trebuie să întrerupem vorbitorul, ceea ce nu a fost deloc pe placul unor tineri căsătoriți, care se iubeau. Minerii și cu soțul meu au trebuit să se retragă, iar eu să plec din nou la hotel. În după amiaza acelei zile, am mers la agenția de voiaj să-mi cumpăr bilet de tren spre Cluj. Când am cerut bilet spre Cluj, casierița a început să plângă, spunând: „Cum, mergeți la Cluj, nu știți ce s-a întâmplat?”. Eu, chiar că nu știam nimic, și am întrebat-o: „Ce s-a întâmplat?”. Îmi răspunde: „S-a publicat Dictatul de la Viena, Ardealul de Nord ni s-a răpit”. Era exact ziua Dictatului de la Viena. N-am înțeles prea bine din cele spuse de casieră, care plângea, dar am ieșit pe stradă și m-am interesat. Era agitație foarte mare. Am fugit la închisoare. Plutonierul major, Neacșu, a deschis poarta. I-am cerut să vorbesc câteva minute cu Sencovici. Pe el l-am văzut plimbându-se cu minerii în curte. Când m-a văzut, s-a apropiat de poartă. Plutonierul major n-a prea vrut să ne permită să vorbim. Dar eu i-am strigat: „Să știi că s-a hotărât ruperea Ardealului de Nord, care va aparține ungurilor, eu ce fac? Clujul este răpit”. El știindu-mă foarte tânără și fără experiență mi-a răspuns: „Rămâi la Cluj cu tovarășii tăi”. Plutonierul major a închis poarta și nu ne-a dat voie să vorbim mai mult. Am plecat și m-am întors acasă”.

Elisabeta Sencovici, Memorii (1917-1968), ANIC, fondul 60, dosar 641, ff. 8-9.
————–
* Alexandru Sencovici fusese trimis de către conducerea PCdR în primăvara anului 1940 în Valea Jiului, pentru a reorganiza mișcarea comunistă din zonă. A fost arestat în mai 1940 la Lupeni, alături de 30+ tineri mineri care participaseră la ședințele convocate de Alexandru Sencovici.

Confesiunile elitei comuniste. Arhiva Alexandru Șiperco, vol. II (prefață)

Confesiunile elitei comuniste. 1944-1965: rivalități, represiuni, crime … Arhiva Alexandru Șiperco, vol.II, (Andrei Șiperco: editor), București: INST, 2017.

Prefață

Stop-cadru. În camera de zi a unei impozante vile din nordul Bucureștilor, într-o noapte de primăvară a tumultosului an 1956, trei personaje scrutau cu un amestec curios de teamă și de hotărâre propriile lor viitoruri. Doi dintre aceștia erau potentați ai regimului, în timp ce cel de-al treilea personaj era soția unuia dintre aceștia – la rândul ei, personaj important al nomenclaturii. Așezați comod în fotolii, cei trei discutau nu despre destinul/ele lor, ci despre ceva ce se dovedea a fi – așa cum narațiunea lasă să se înțeleagă –, infinit mai important: partidul însuși, metaforizat de aceștia ca fiind năpădit de boli și aflat pe un drum ce nu se dovedea a fi cel drept. Neliniștile lor – despre care ni se sugerează că ar fi fost mai vechi –, păreau a fi legitime, mai ales în noul context creat de furtuna provocată de cel de-al XX-lea Congres al PCUS, însă teama nu putea – și, mai ales, nu trebuia –, să constituie o motivație care să îi abată de la un crez pe care și-l asumaseră cu ani în urmă. „Oare poate să ne oprească faptul că vom fi scoși, că vom pierde casele, că vor suferi copiii?”, ar fi spus atunci unul dintre cei doi, susținut mai apoi și de soție, chiar și după ce aceasta fusese avertizată explicit că ea și copii vor avea la fel de mult de pătimit – „Asta e problema, când trebuie să ajutăm partidul să se reașeze pe drumul cel bun?”. Decizia pe care vor fi luat-o tustrei în aceea seară avea să le marcheze destinul, așa cum va fi provocat – după cum se știe, probabil –, și o reconfigurare a geometriei puterii în cadrul partidului comunist.

*

E prea puțin important dacă întâmplarea se va fi desfășurat întocmai așa cum o relatează, peste ani, unul dintre cei trei participanți la întâlnirea nocturnă. E însă foarte important să o reținem. În primul rând, pentru că relatările de acest fel sunt puține și adesea mult mai anoste. În al doilea rând, pentru că elementele care o compun – ca și alte detalii mai mărunte, de altfel –, par să fie veridice. Nu în ultimul rând, pentru că e o scena care ne spune o poveste cu multe înțelesuri despre istoria partidului comunist, dar mai ales despre cei care îl slujeau. Desigur, întâmplarea de mai sus poate fi interpretată și înțeleasă în diverse maniere. Pe de o parte, dat fiind că e vorba de o relatare târzie, retrospectivă, scena poate fi „citită” ca un soi de revelație a autorului nu asupra a ceea ce s-a întâmplat în 1956, ci mai degrabă asupra a ceea ce ar fi fost ideal să se întâmple – discursul auto-reflexiv devenind astfel un soi de justificare a posteriori. Pe de altă parte însă, la fel de plauzibilă – și fără să excludă în totalitate prima interpretare –, e și ipoteza cum că scena respectivă e o relatare despre orbire – poate (?) –, sau despre intransigență și fanatism, așa cum e și despre convingeri greu de înțeles, dar mai ales de cuantificat.

Scurta relatare de mai sus e doar o fărâmă a unei „mărturii” ample și târzii a Liubei Chișinevschi – membră a Partidului Comunist din România din ilegalitate și un personaj cu un destin tumultuos în anii regimului comunist –, care, alături de alte nouăsprezece similare, alcătuiesc volumul al doilea al Confesiunilor elitei comuniste. Arhiva Alexandru Șiperco. În cadrul acestui al doilea volum, pe lângă amintirile Liubei Chișinevschi (despre trecutul ei în cadrul mișcării comuniste – din perioada ilegalității, dar și de după 1944 –, dar și despre conflictul dintre soțul ei (Iosif (Roitman) Chișinevschi) și Gheorghiu-Dej, care va fi adus urgia asupra întregii ei familii), se regăsesc mărturii și informații furnizate de personaje importante ale istoriei comunismului românesc. Dintre aceștia, merită menționat Teohari Georgescu – membru important al partidului încă din perioada ilegalității, membru al Secretariatului, Biroului Politic și Comitetului Central al PCR/PMR (1945-1952), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1948-1952) și deținător al portofoliului Afacerilor Interne (1945-1952) în perioada represiunii generalizate, epurat în 1952 în „afacerea” devierii de dreapta și trimis la „munca de jos”. Tot așa, importantă este și mărturia lui Alexandru Drăghici – un alt nume greu al regimului, membru din ilegalitate al PCdR și succesorul lui Teohari Georgescu în fruntea Ministerului de Interne, un personaj care avea să sfârșească, la rândul său, epurat de către Nicolae Ceaușescu în 1968; dar și a soției acestuia – Martha Cziko Drăghici, la rândul ei, una dintre „veteranele” partidului. Importante din prisma informațiilor inedite pe care le furnizează referitor la lumea îngustă și deloc accesibilă a sferelor puterii sunt și mărturiile Elvirei (Hova) Gaisinski (membră a Comisiei de Control a CC al PCR/Comisiei Controlului de partid – care avea să sfârșească prin a fi sancționată în 1958, fiind mai apoi marginalizată), Idei Felix (director al Direcției Cadre din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la rândul ei sancționată în 1958), Verei Călin („tehnică” a lui Lucrețiu Pătrășcanu în anii celui de-al Doilea Război Mondial) sau a lui Jean Coler (fost combatant în Războiul Civil Spaniol în cadrul Brigăzilor Internaționale) – cu toții membrii ai partidului comunist în ilegalitate și deținători – unii dintre ei vremelnic –, a unor funcții importante în aparatul de partid și de stat după 1944. Într-o altă categorie se pot înscrie mărturiile lui Iacov Calica și Mișu Dulgheru – personaje importante ale aparatului represiv al regimului. Primul dintre ei a activat în cadrul Serviciului Special de Informații (1945-1951), în timp ce Dulgheru a fost unul dintre ofițerii cei mai activi și mai brutali din Ministerul de Interne, unde activează în cadrul Corpului Detectivilor (1945-1947), iar mai apoi din cadrul Direcției Generale a Securității Poporului, ca șef al Direcției a V-a de Cercetări Penale. Mărturiile celor doi cuprind multe informații interesante și importante legate de acțiunile represive ale regimului din primii ani de democrație populară, cât și detalii legate de modalitățile de acțiune ale aparatului represiv, gradul de subordonare a acestuia față de puterea politică, ș.a.m.d.

Dincolo de observațiile cu caracter general referitoare la volumul de față, rămân în discuție câteva aspecte importante legate de corpusul de documente pe care ni-l oferă „arhiva Alexandru Șiperco”, cât și cu privire la conținutul de fond al acestei arhive. Corpusul de documente care alcătuiește „arhiva Alexandru Șiperco” este, fără îndoială, unul extrem de prețios, mai ales dacă avem în vedere puținătatea mărturiilor de acest gen. Cu toate că regimurile comuniste de tip sovietic au promovat dezvoltarea unei culturi a reflecției asupra propriului trecut – prin intermediul autobiografiilor de instituție –, comuniști români au lăsat puține urme scrise, în afara celor oficiale. În acest context, demersul de istorie orală al lui Alexandru Șiperco rămâne unul esențial. În primul rând, datorită caracterului său neobișnuit și inedit, cât și pentru că umple un gol însemnat. În al doilea rând, pentru că ne permite astăzi incursiuni într-un univers strâmt și aproape deloc accesibil, copleșit de secretomanie, plin de taine și de semne de întrebare. Stilul narațiunii majorității materialelor din cadrul acestei colecții (cel puțin în cazul acestor prime două volume) e adesea greoi și uneori destul de inaccesibil unui public care are puține cunoștințe despre istoria comunismului românesc. În mare parte, acest fapt se datorează avalanșei de nume, date și informații pe care le livrează interlocutorul, dar și naturii materialelor în sine – care reprezintă rodul unor discuții între inițiați, în cadrul cărora nu se abordau contexte, iar multe fapte și situații sunt mai degrabă sugerate, și doar rareori spuse răspicat. Aceste neajunsuri au fost corijate în parte de Alexandru Șiperco – care a făcut unele însemnări lămuritoare pe marginea notițelor sale (marcate în text prin subliniere), cât și de editorul acestei colecții – Andrei Șiperco, prin intermediul numeroaselor și amplelor trimiteri din subsolul textului – care, fără îndoială, au presupus un efort de documentare însemnat. Chiar și în aceste condiții, dificultățile de parcurgere a textului rămân, însă pentru cercetătorii interesați de subiect acest aspect nu ar trebui să constituie un impediment.

În ceea ce privește conținutul de fond al materialelor cuprinse în acest volum, discuția capătă deja alte proporții. Prima și cea mai legitimă întrebare care se naște în mintea cititorului atunci când lecturează volumul de față se referă la veridicitatea informațiilor și datelor livrate de aceste mărturii. „Culese” într-un context politic destul de complicat – în plin regim comunist, aceste depoziții pot fi privite cu oarece circumspecție. Totuși, în legătură cu acest aspect trebuie să avem în vedere câteva chestiuni importante. În primul rând, inițiatorul acestor discuții nu era un neofit, ba chiar din contră, iar între el și unii dintre interlocutorii săi existau relații de amiciție și chiar de prietenie. În acest context, e plauzibil ca natura dialogurilor, transcrise ulterior cu acribie de Alexandru Șiperco, să fi fost una destinsă și colocvială, fapt ce ar fi înlesnit demersul reflexiv. În al doilea rând, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că subiectele și temele pe care Alexandru Șiperco le „sugera” interlocutorilor săi se refereau cu predilecție la perioada clandestinității partidului și a regimului Gheorghiu-Dej – vremuri întrucâtva apuse, și despre care se putea discuta cu o oarecare relaxare; cel puțin în anumite cercuri. Se pot distinge ușor câteva chei de lectură a acestor materiale. În primul rând, există note clare de subiectivism în confesiunile (fostelor) elite comuniste. Așa cum se disting destul de ușor, și tușele groase ale demersurilor și explicațiilor legitimatoare – mai ales în cazul celor care făcuseră parte din structurile represive ale regimului: Teohari Georgescu, Alexandru Drăghici, Iacov Calica sau Mișu Dulgheru. Acestea sunt însă neajunsuri inerente, specifice oricărui discurs auto-reflexiv, motiv pentru care nu diminuează în mod absolut importanța mărturiilor în sine. În al doilea rând, trebuie să avem în vedere și faptul că o bună parte dintre interlocutorii lui Alexandru Șiperco fuseseră întrucâtva victime ale fostului regim – fie sancționați statutar și marginalizați din punct de vedere politic, fie înlăturați brutal din funcțiile pe care le ocupau în aparatul de partid și/sau de stat. O parte dintre ei fuseseră chiar arestați, iar unii ispășiseră ani de închisoare. În aceste condiții, nu e de mirare că narațiunile abundă de excursuri menite a plăti „polițe” vechiului regim, dar mai ales celui care-l întruchipase pe dictator. În fine, un ultim aspect pe care aș vrea să îl evidențiez în legătură cu aceste mărturii se referă la fanatismul și orbirea multora dintre interlocutorii lui Alexandru Șiperco. Crezul lor în idealul comunismului și în partidul mesianic pare să fi rămas intact în ciuda derapajelor și imperfecțiunilor grotești ale „epocii” Gheorghe Gheorghiu-Dej. În ochii multora dintre ei, nu comunismul eșuase, de vină pentru toate neajunsurile și erorile grave din trecut fiind mai degrabă cei care ajunseseră printr-un complex de împrejurări nefericit în pozițiile de decizie.

Volumul al doilea al Confesiunilor elitei comuniste … este, fără îndoială, o apariție editorială importantă, mai ales pentru că ne propune incursiuni într-un univers strâmt, multă vreme inabordabil, inaccesibil și (încă) plin de controverse și de taine, un univers dominat adesea de arbitrar și ură, de vechi camaraderii denunțate, de intrigi și de conspirații, un univers populat de idealiști și fantaști, dar și de personaje absconse și hâde, de victime și de călăi – o frescă cu tușe groase a istoriei comunismului românesc.

Ștefan BOSOMITU

ISCR 2017 – Cluj, Facultatea de Istorie și Filosofie, UBB

Istoria acestui proiect e mai veche. Cam de un an și jumătate. Pe la începutul anului 2016 – împreună cu Luciana Jinga, Mara Mărginean, Manuela Marin și Vlad Onaciu, am tot discutat despre puținătatea abordărilor istoriografice referitoare la trecutul recent din perspectiva socialului. Și cum una e să vorbești și alta e să faci ceva – ne-am pus pe treabă. Primul pas l-a reprezentat o masă rotundă (Noi direcții și metodologii în cercetarea istoriei regimului comunist din România) pe care am organizat-o împreună – eveniment desfășurat în cadrul Congresului Național al Istoricilor Români (Cluj, august 2016). Ideea de a organiza ulterior o conferință a venit cumva firesc. IICCMER și-a asumat finanțarea acestui proiect, organizat în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB și cu Centrul de Studiere a Populației, UBB. Mulțumiri le datorăm tuturor celor care au participat la organizarea acestui eveniment, dar mai ales prof. Ioan Bolovan, Luminiței Dumănescu și Oanei Tamaș – care ne-au înlesnit și intermediat toate contactele de la Cluj.

Ce urmează? O să vedem. Bine ar fi să nu ne rezumăm doar la atât …

Programul ISCR 2017

Istoria socială a comunismului românesc

Surse, metodologii, abordări, perspective

4-5 mai 2017

Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca

Image may contain: sky and outdoor
Vaslui, anii 1970 (sursă foto: Vasluiul Comunist)

Organizator

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Parteneri
Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”

Centrul de Studiere a Populației, Universitatea „Babeș-Bolyai”

 

Joi, 4 mai 2017

9:00 – 09:20 – Înregistrarea participanților

Aula „Regele Ferdinand”, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca

09:20 – 09:30 – Deschiderea conferinței

Prof. dr. Ioan BOLOVAN, Prorector, Universitatea „Babeș-Bolyai”

Prof. dr. Ovidiu GHITTA, Decan, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”

Dr. Ștefan BOSOMITU, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

09:30 – 11:00 – Secțiunea 1

Reflecții critice asupra comunismului românesc

Moderator: Alexandru MATEI

Arhive alternative și istorie socială: metodologii privind utilizarea surselor de Război Rece

Ioana MACREA-TOMA, Dr., Junior Research Fellow, Open Society Archives at Central European University, Budapesta

Antropologii occidentali și comunismul românesc. Un studiu de caz

Alina BRANDA, Conf. dr., Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeș-Bolyai”

Ce a lăsat deoparte condamnarea comunismului românesc

Mihai MACI, Lect. dr., Universitatea din Oradea

11:00 – 11:15 – Coffee break

11:15 – 12:45 – Secțiunea 2

(In)disciplină vs. Control. Cotidianul punitiv și excluziv al partidului/regimului

Moderator: Dan DRĂGHIA

„Înaltul titlu de comunist”. Control și epurare în PMR (1945-1965) – preliminarii la o sociobiografie a „ilegaliștilor” comuniști

Ștefan BOSOMITU, Dr., IICCMER

Întreprinderea socialistă. Cotidianul (in)disciplinei în uzinele bucureștene. Studiu de caz: Uzina ‚Tudor Vladimirescu’

Bogdan VÂRȘAN, Drd., Facultatea de Istorie, Universitatea din București

Consiliul Central de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale

Mihai BURCEA, Drd., Facultatea de Istorie, Universitatea din București

14:30 – 16:00 – Secțiunea 3

Eșecuri și disfuncționalități sistemice

Moderator: Ștefan BOSOMITU

O planificare cu probleme: formarea artiștilor prin intermediul învățământului superior în perioada comunistă

Valentin MAIER, Dr., Facultatea de Istorie, Universitatea din București

Un demers fără finalitate: integrarea socială a romilor în perioada regimului comunist

Manuela MARIN, Dr., Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”

Consecințele industrializării asupra stării de sănătate a populației

Ilarion ȚIU, Conf. dr., Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

16:00 – 16:15 – Coffee break

16:15 – 17:45 – Secțiunea 4

Muncă, retribuții, nivel de trai

Moderator: Manuela MARIN

Colectivizarea agriculturii între prosperitate și sărăcie. Retribuția muncii în GAC-urile din regiunea Argeș (1949-1962)

Antonio-Manuel TUDORACHE, Drd., Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”

Impactul colectivizării asupra nivelului de trai al țăranilor din Regiunea Suceava

Adrian ROTAR, MA, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

’Oamenii meșterului’. Istoria cotidiană și economia politică a reformelor salariale în România anilor 50

Adrian GRAMA, Dr., Central European University

Vineri, 5 mai, 2017

9:00 – 10:30 – Secțiunea 5

Avataruri ale urbanismului socialist

Moderator: Luciana JINGA

Zahăr – status social, urbanitate și forme de putere în primul deceniu postbelic

Mara MĂRGINEAN, Dr., Institutul de Istorie „George Barițiu”

Eșecul sistemului de redistribuire. Penuria cotidiană în anii 60-70

Vlad ONACIU, Drd., Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”

Modernism, standardizare și inegalitate socială. Despre construcția și distribuția de locuințe în România anilor 1960

Liliana IUGA, Dr., Central European University

10:30 – 10:45 – Coffee break

10:45 – 11:30 – Dezbatere

Național-comunismul și coruperea societății civile

Prof. univ. dr. Liviu ROTMAN, Facultatea de Științe Politice, SNSPA

11:30 – 13:00 – Secțiunea 6

Incursiuni în cotidianul „Epocii de Aur”

Moderator: Mara MĂRGINEAN

Simpli cetățeni sau viitori comuniști? Tineretul ca subiect politic în Epoca de Aur

Emanuel COPILAȘ, Lect. dr., Universitatea de Vest din Timișoara

Clipa de grație al lui Ceaușescu: reacții românești la invazia sovietică a Cehoslovaciei

Călin GOINA, Lect. dr., Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea „Babeș-Bolyai”

Televiziunea română – între proprietare, producător și beneficiar. Serviciu public, propagandă divertisment

Alexandru MATEI, Lect. dr., Universitatea „Ovidius”

14:30 – 16:00 – Secțiunea 7

„Proiecții” artistice ale socialului în comunism

Moderator: Vlad ONACIU

‘Prinț și cerșetor’. Condiția socială a artistului plastic în comunismul românesc

Dan DRAGHIA, Lect. dr., Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București

‘ … în căutarea identității sale de om. De om al muncii’. Imaginarul cinematografic al muncii în comunism

Roxana CUCIUMEANU, Lect. dr., Facultatea de Științe Politice, SNSPA

Modele feminine oferite de cinematografia României socialiste

Andreea-Gabriela IONESCU-BERECHET, Drd., Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I. L. Caragiale”

16:00 – 16:15 – Coffee break

16:15 – 17:45 – Secțiunea 8

Evoluții metodologice și de cercetare din prisma studiilor de gen

Moderator: Ilarion ȚIU

Violența domestică în familia comunistă

Luciana JINGA, Dr., IICCMER

Emanciparea femeii în România comunistă. Narațiuni subiective

Petruța TEAMPĂU, Lect. dr., Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Babeș-Bolyai”

Ioana BORZA, dr., Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Babeș-Bolyai

Evoluții metodologice privind studiul rolurilor de gen în timpul regimului Ceaușescu. Metodologii mixte

Sorana CONSTANTINESCU, Drd., Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Babeș-Bolyai” / Clarkson University, NY

17:45 – 18:00 – Concluzii