Lenuța Ceaușescu, Sara Zighelboim Roller și … caligrafia

Ștefan Andrei, fost ministru de Externe al RSR, îi “povestea” Laviniei Betea (mărturie cuprinsă în volumul I se spunea Machiavelii. Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea), cum Elena Ceaușescu scria rar … el neavând vreo amintire legată de ea scriind … Desigur, în anii de apus ai comunismului românesc, se prea poate ca “Lenuța” să fi uitat de arta caligrafiei … însă în tinerețe, ea a mai apucat să aștearnă pe câte vreo jumătate de pagină o scurtă “referință” … iat-o pe cea cu privire la Sara Zighelboim (Sanda Roller), sora fraților Zighelboim și soția lui Mihail Roller … Documentul datează din 16 ianuarie 1951 și este semnat candid … “Lenuța” …

Image
Sursa foto: ANIC

Partidul Muncitoresc Român şi “joaca de-a conducerea colectivă”

Moscova, 1953. Moartea lui Iosif Visarionovici Stalin produce un mic cutremur în cadrul Blocului Sovietic. “Imperiul Roşu” păşea într-o nouă eră, încercând să se despartă ritualic de moştenirea celor trei decenii „staliniste”. Supravieţuitorii afacerii „Halatelor albe” erau eliberaţi din închisoare în aprilie. Curând după aceea, mii de prizonieri erau eliberaţi din Gulag-ul siberian. Erau primele semne ale unui dezgheţ. Au urmat şi altele. La nivel politic, cele mai vizibile erau cele legate de principiul „conducerii colective”, clamat cu insistenţă de liderii de la Kremlin, sau de incantaţia ritualică ce invoca revenirea la „normele leniniste ale vieţii de partid”. Exemplul Uniunii Sovietice trebuia urmat fără crâcnire şi de către statele satelit. Încă tânăra Republică Populară Română nu a făcut excepţie.

Plenara Comitetului Central din 19 aprilie 1954 a produs o schimbare de paradigmă la nivelul conducerii Partidului Muncitoresc Român. Dorind să se alinieze modelului sovietic, Gheorghiu-Dej a consimţit unele schimbări la vârful partidului. Plenara a hotărât desfiinţarea funcţiei de secretar-general şi instituirea conducerii colective – un secretariat format din 4 persoane în care poziţia de primus inter pares o avea un prim-secretar. Cea mai înaltă poziţie din ierarhia PMR avea să îi fie atribuită lui Gheorghe Apostol. Un personaj din prima „linie” a partidului, e adevărat, însă cu destule probleme de legitimitate. E îndeobşte admis faptul că numirea lui Apostol avea la bază o singură justificare: fidelitatea şi supunerea quasi-totală a acestuia faţă de Gheorghiu-Dej.

Fostul secretar general al PMR s-a „retras” strategic în funcţia de prim-ministru. Această rocadă la vârful partidului a fost una de „operetă”, Apostol neavând pretenţia de a conduce fără consimţământul lui Dej. Mişcarea a fost şi una tactică. E interesant cum, dintre foştii membri ai Secretariatului, numai Gheorghe Apostol îşi păstrează funcţia, ba chiar e promovat. Ceilalţi: Gheorghiu-Dej, Iosif Chişinevschi, Alexandru Moghioroş şi Miron Constantinescu, fac un pas în spate. Cel mai probabil, la „sugestia” lui Gheorghiu-Dej.

Interesantă e şi componenţa noului Secretariat – alături de Gheorghe Apostol îi regăsim pe „tinerii” Nicolae Ceauşescu, Mihai Dalea şi Ianoş Fazekaş. Deşi nu erau nume neapărat noi, cei trei nu făcuseră parte din primul eşalon al partidului până atunci. Ceauşescu fusese membru al Comitetului Central între 1945-1948 şi 1952-1954, fiind doar membru supleant al CC între 1948 şi 1952. Mihai Dalea fusese şi el un simplu membru al Comitetului Central, începând cu 1948. E adevărat că în ultimii doi ani (1952-1954) îndeplinise o funcţie deloc neînsemnată – aceea de ambasador al RPR la Moscova. În fine, Ianoş Fazekaş fusese, până în acel moment, doar membru al Comitetului Central al UTM (din 1949). Promovările celor trei în funcţiile de secretari ai Comitetului Central au adus cu sine şi altele: astfel, Nicolae Ceauşescu era ales membru supleant al Biroului Politic, în vreme ce Ianoş Fazekaş devenea membru al Comitetului Central al PMR.

Retragerea tactică a lui Gheorghiu-Dej fusese deci dublată de numirile extrem de atente în funcţiile de secretari. Prin promovarea unor cadre din eşalonul al doilea al partidului, Dej se asigura că nimeni dintre ceilalţi grei nu va încerca să îi uzurpe poziţia. Ar mai fi de precizat aici un alt amănunt extrem de important pentru evoluţia ulterioară a raportului de forţe din cadrul partidului. În cadrul şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 22 aprilie 1954, au fost repartizate sarcinile şi „muncile” între membrii secretariatului. Nu Gheorghe Apostol a luat atunci „crema”, ci tânărul şi ambiţiosul Nicolae Ceauşescu, căruia i-au fost atribuite spre coordonare cele mai importane secţii şi sectoare ale partidului: Secţia organelor conducătoare de partid, sindicale şi UTM, Direcţia Superioară Politică a Armatei, Direcţia Politică a M.A.I., Sectorul de verificare a cadrelor al CC al PMR, Secţia Administrativă şi U.T.M.-ul. Ceilalţi trei secretari au trebuit să se mulţumească cu mult mai puţin. Gheorghe Apostol a fost însărcinat cu coordonarea: Secţiei Agrare, Direcţiei politice a agriculturii, Secţiei de Propagandă şi Agitaţie, Secţiei Relaţii externe, Direcţiei Treburilor CC al PMR, Sectorului sinteză şi a Consiliului Central al Sindicatelor. Lui Mihail Dalea i-au fost repartizate: Secţia industrie grea şi transport, Direcţia politică a Ministerului Transporturilor, Direcţia politică a Ministerului Construcţiilor, Secţia muncii de partid în rândul femeilor şi Comitetul Femeilor Democrate din RPR. În fine, lui Ianoş Fazekaş i s-au atribuit: Secţia bunuri de larg consum, A.V.T.C.F.-ul şi legătura cu Comisia de Revizie.

Povestea nu avea să dureze decât un an. Destulă vreme pentru ca Gheorghiu-Dej să înţeleagă două lucruri. Mai întâi, că semnalele care continuau să vină de la Kremlin nu prevesteau o modificare esenţială a politicii Uniunii Sovietice. De asemenea, Dej a mai înţeles (sau poate doar s-a convins) şi că adevărata putere rezida în structurile de conducere ale partidului, şi nu în fruntea executivului. Drept pentru care, la 1 octombrie 1955, Gheorghiu-Dej îşi relua locul din fruntea PMR, devenind noul prim-secretar al partidului, înlocuindu-l pe bunul său tovarăş, Gheorghe Apostol.

Influenţa lui Gheorghiu-Dej în cadrul partidului era acum sporită. Abia câteva luni mai târziu, după Congresul al II-lea al PMR (decembrie 1955) se vor produce alte câteva modificări în cadrul Secretariatului Comitetului Central. Cea mai importantă era „reîntorcerea” lui Iosif Chişinevschi. A fost singura revenire admisă de Gheorghiu-Dej. Miron Constantinescu şi Alexandru Moghioroş nu au avut acelaşi noroc, rămânând în continuare doar membri ai Biroului Politic. Alături de Dej şi Chişinevschi, în Secretariat îşi păstrau locurile Nicolae Ceauşescu (un nume care va rămâne „bătut în cuie” de aici încolo) şi Ianoş Fazekaş, în timp ce Dalea era înlocuit cu anonimul Ioan Cozma, proaspăt membru al Comitetului Central – o apariţie meteorică, dat fiind că acesta va fi înlăturat din funcţie un an mai târziu.

Bucureşti, decembrie 1955.
Nicolae Ceauşescu, într-o ipostază inedită … extrem de mulţumit de modul în care se desfăşuraseră lucrările Congresului al II-lea al PMR.
Sursă foto: Fototeca online a comunismului românesc