Agnita-Botorca

În 1948, nou-înfiinţatul Partid Muncitoresc Român a decis deschiderea mai multor şantiere naţionale, în cadrul cărora urma să fie folosită şi munca brigăzilor de voluntari ai Uniunii Tineretului Muncitoresc. La 1 aprilie, aveau să se deschidă şantierele de la Bumbeşti-Livezeni, Salva-Vişeu şi Lunca Prutului – cărora poeţii le vor închina numeroase ode. De departe, cel mai cunoscut şantier a fost cel care a finalizat linia ferată dintre Bumbeşti şi Livezeni (aprox. 30 km.), care străbătea masivul Parâng, legând Oltenia de Transilvania. Şantierul, care avea să fie denumit „Gheorghe Gheorghiu-Dej” în 1948,  fusese deschis de fapt încă din 1944, iar în primăvara anului 1948 lucrarea era finalizată în proporţie de 80%. Mai multe detalii legate de şantierele naţionale: aici.

Despre Bumbeşti-Livezeni s-a scris destul. S-a turnat inclusiv un film care glorifica munca brigadierilor – Răsună valea (1950), în regia lui Paul Călinescu. Mai multe detalii: aici.

Puţini însă ştiu că primul şantier care a folosit munca voluntară a fost cel de la Agnita-Botorca – proiect finalizat încă din toamna anului 1947, care a vizat construirea unei conducte de gaz, lungă de 55 km, care urma să îmbunătăţească aprovizionarea cu gaz metan a Capitalei. Pe şantierul de la Agnita-Botorca au lucrat aproximativ 700 de voluntari.

Am găsit într-unul din fondurile de la Arhivele Naţionale Istorice Centrale o fotografie de propagandă din timpul unei vizite de lucru pe şantierul de la Agnita-Botorca a unei delegaţii a Partidului Comunist. Scena e ludică, avându-i în prim-plan pe Stoica Chivu şi pe Miron Constantinescu – membrii ai Biroului Politic al Comitetului Central al PCR. Cei doi, coborâţi în şanţ, mimează efortul cu zâmbetul pe buze. Amândoi sunt îmbrăcaţi impecabil, ba chiar Stoica e cât se poate de elegant, purtând pălărie şi un fular legat în jurul gâtului. Pe marginile şanţului, lumea se strânsese „ca la urs”, privind distrată această „punere în scenă”.

Miron_Agnita-Botorca

Pe 25 decembrie 1947, în numărul special de Crăciun al cotidianului Scânteia, Partidul făcea o radiografie a „succeselor” repurtate de-a lungul anului. Printre altele, era publicat şi un poem închinat de către Gheorghe Zaharia şantierului de la Agnita-Botorca. Câteva fragmente:

AGNITA-BOTORCA,

poem de Gheorghe Zaharia

Hei-hei, surori şi fraţi

Ascultaţi!

Bărbaţi şi neveste

Vreau să vă spun azi o poveste

Minunată

Adevărată.

Pe care tinerii noştrii au scris-o

Cu târnăcopul, cu sapa

Au frământat-o cu noroiul şi apa,

Prin viforniţe şi ploaie,

Prin zăpezi şi noroaie,

Pas cu pas,

Fără răgas, fără popas,

Flăcăi, fete – şapte sute –

Pe ’ntrecute, pe’ntrecute,

Zi şi noapte, val-vârtej

Brigada lui GHEORGHIU-DEJ.

[…]

Într-o zi, un glas

– Glasul milioanelor de glasuri – a strigat:

Tovarăşi,

Fabricile noastre au nevoie de hrană,

Daţi-le mană,

Mana pământului nostru !

Daţi-le cât mai mult, daţi-le fără plată,

Şi cu prisos ne vor întoarce ele răsplată !

Scânteia, luată de vânt,

S’a înfipt,

Prin mii de braţe,

În inima Transilvaniei!

Aprinzând vâlvoarea strădaniei,

Acolo, tăceri nu mai sunt,

Pădurea, trezită,

Murmură,

Freamătă,

Forfotă;

Forfotă ziua de cântec,

Forfotă noaptea, cu bezna’nţepată de focuri,

De jocuri

– Jocurile muncii pe’ntrecute,

Băieţi şi fete – şapte sute –

Parcă sunt draci,

Parcă sunt vraci

Scormonitori,

Căutători de comori.

Boc, boc, boc, boc !

Pământul surd,

Pământul ud

Se cască, plesneşte

Şanţul creşte.

Agnita-i aici,

Agnita-i colo,

Botorca-i colo,

Botorca-i aici.

Distanţele scad, –

Şi conducta, şarpe de fier şi de smoală,

S’afundă şi-aleargă,

Se urcă pe stânci, coboară în vaduri adânci.

– Agnita-i colo, Botorca-i aici.

Boc – boc, boc, boc !

Uriaş ropot de voci

Cutremură brazii, inertele roci:

Ura ! – Botorca !

Gazul porneşte năvalnic

– Meşter mecanic –

Spre inimile slăbite,

Inimi fără număr,

Care-l aşteaptau – sânge nou şi tânăr. –

Boc, boc., boc.., boc !

Agnita-Botorca s’au unit.

Auziţi cum bat

Motoarele

– Inimi mari de oţel –

Şi la fel

Cum duduie strungul,

Furnalul se ’ncinge,

Fonta e aur, fierul e sânge,

Sfârâie fuse, războaiele bat –

Paca – pac – pac, paca – pac, pac !

[…]

Agnita-Botorca, grăunte ’ncolţit,

Prima sămânţă

Din care va creşte bob înmiit;

Agnita-Botorca, flamură vie,

Istoria care de-acuma se scrie,

Steag înflăcărat purtat de milioane de mâni,

Peste câmpiile şi peste munţii noştri bătrâni.

He-hei, ţara mea, ţara mea …,

De când aştept să te văd aşa,

Înăţându-te mândră, cu soarele’n mână

Peste comorile tale stăpână !

[…].

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s