“Trandafiraş” … povestea unei fotografii

Sabina WeissmanPovestea începuse într-o zi de toamnă mohorătâ a anului 1943, pe o străduţă desfundată din Bucureşti. În după-amiaza acelei zile, „căzuse” Lidia, „ridicată” fiind de pe stradă, fără prea multe explicaţii. Vreme de 24 de ore, Lidia a tăcut. Apoi, a vorbit. Arestările s-au intensificat. Întreaga „organizaţie” părea să se prăbuşească.

Ana Rene Weiss nu a avut vreme să îşi înştiinţeze verişoara, pe Sabina. A dispărut la câteva ore după ce aflase de „căderea” Lidiei. Legăturile nu funcţionau prea bine. Puţini dintre „tehnici” fuseseră informaţi despre iminenţa „dezastrului”.

Au trecut trei săptămâni.

Sabina se bucura de o oarecare libertate de mişcare în acel Bucureşti frământat de ororile războiului. În poşetă avea un act de identitate fals, pe numele Elena Cristescu. A plecat deci, fără prea multe temeri, în seara zilei de 3 noiembrie, către locuinţa unde trebuia să se întâlnească cu Banu. Avea să îi transmită o sumă de bani. Se obişnuise cu aceste „transporturi”. Erau fie sume de bani, fie diferite mesaje. Sabina învăţase să nu pună prea multe întrebări. Trăia însă cu conştiinţa că acţiunile ei sunt juste.

N-a apucat să realizeze ceea ce se întâmpla. La casa conspirativă o aştepta Banu. Însă el era acum „momeala”. A fost arestată. A urmat o percheziţie la locuinţa ei, în str. Koch, la nr. 7.

Acolo, agenţii Siguranţei avea să găsească destule: manifeste, materiale propagandistice, literatură marxistă (!) şi importante sume de bani. Sabina nu avea cum să le justifice.

Despre Sabina Weissman am mai scris în urmă cu ceva vreme (aici). Îi găsisem o poză şic, rătăcită într-un dosar al procesului care a urmat. Era chiar poza din actul ei de identitate fals.

Privind-o, mă gândeam cum acea tânără îşi riscase libertatea şi chiar viaţa în numele unei cauze. Nu căutam să o judec. Vroiam poate doar să o înţeleg.

Trei luni mai târziu, Sabina a primit trei condamnări: cincisprezece ani de închisoare pentru posesia şi folosirea documentelor de identitate false; închisoare pe viaţă pentru vina de a fi făcut parte dintr-o organizaţie ilegală; şi o condamnare la moarte, pentru materialele propagandistice găsite în apartamentul ei – aceastea erau considerate ca instrumente ale unei conspiraţii împotriva siguranţei şi ordinii în stat.

Cursul războiului se schimbase însă. Iar sentinţa din ianuarie 1944 nu avea să fie pusă vreodată în practică. Iniţial, în urma unei cereri de graţiere, pedeapsa capitală a Sabinei Weissman a fost comutată la închisoare pe viaţă. Ulterior, pe 24 aprilie, în urma judecării recursului, sentinţa grea formulată trei luni mai devreme avea să se transforme într-o „banală” condamnare de cinci ani.

După 1944, Sabina Weissman s-a căsătorit cu Mihail Petruc, un agent sovietic de origine ucraineană, care fusese condamnat în România în două rânduri, în perioada interbelică, pentru spionaj. După război, Petruc a făcut carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ajungând colonel.

Sabina a lucrat ca funcţionară în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. A murit în 1967, pe când avea doar 44 de ani.

Sabina Weissman nu a fost, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, membră a Partidului Comunist.

PS:

TrandafiraşSabina Weissman

LidiaSulamita Moscovici

BanuBernard Iosipovici

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s